Uscarea cu aer atmosferic

Uscarea cu aer atmosferic, sau uscarea naturală, este o metodă de uscare în siloz care folosește aer neîncălzit pentru a aduce produsul depozitat la umiditatea necesară stocării pe termen lung. Procesul este unul lent, putând avea o durată de câteva săptămâni. Eficiența maximă se atinge când aerul atmosferic are o temperatură mică (5-15°C) și este uscat (umiditate relativă între 50% și 75%).

Funcționare

Procesul de uscare naturală se bazează pe tendința vaporilor de apă din boabele de cereale să ajungă la aceeași presiune cu cea a aerului care trece prin coloana de cereale. În cazul uscării la temperaturi ridicate, diferența între aceste presiuni este foarte mare, iar uscarea se face rapid. În cazul uscării cu aer rece, această diferență este foarte mică, de aceea scăderea umidității este un proces lent.

Uscarea cu aer atmosferic începe în general atunci când se termină umplerea silozului. În interiorul acestuia se formează un front de uscare de câteva zeci de centimetri, care se ridică încet. Cerealele din partea inferioară a frontului sunt de obicei uscate suficient pentru a fi depozitate pe termen lung. Cele de deasupra frontului își păstrează umiditatea inițială.

Avantaje

  1. Pentru că nu se folosesc uscătoare care trebuie încărcate și descărcate, transportul cerealelor prin sistem este redus foarte mult. Astfel, se folosește puțin curent electric pentru manipulare și spargerile cauzate în timpul manipulării pot fi reduse foarte mult.
  2. Costul uscării este în general mai mic decât în cazul folosirii unui uscător.
  3. Costul echipării este mic.
  4. Uscarea poate începe chiar din timpul recoltării.
  5. Deoarece este un proces cu puține componente active, nu este necesară o supervizare continuă.

Dezavantaje

  1. Produsul trebuie să intre în siloz la un grad mic umiditate. În timpul uscării, umiditatea poate fi redusă cu doar câteva procente.
  2. Uscarea este foarte lentă, putând dura 5-6 săptămâni.
  3. Eficiența și controlul uscării depind foarte mult de factorii atmosferici.
  4. Este necesară o foarte bună gestiune a procesului de uscare.
  5. Trebuie urmărite atent variațiile de temperatură.

Dotare necesară

Ventilatoare

Ventilatorul folosit în uscarea naturală trebuie să fie dimensionat în funcție de produsul stocat. Se pot folosi ventilatoare axiale, centrifugale sau centrifugale în linie. Ventilatoarele centrifugale sunt mai scumpe, dar pot fi utilizate atunci când presiunea statică este mare. Ventilatoarele axiale sunt o alegere mai bună dacă presiunea statică este mică. În plus, căldura degajată de motor crește temperatura aerului introdus în siloz cu 1-1.5°C.

Podea complet perforată

Aerarea uniformă a întregului volum de cereale este obligatorie în cazul uscării cu aer atmosferic. Cea mai bună distribuție a aerului este atinsă dacă se face o aerare pe toată suprafața silozului, iar podeaua este amplasată la cel puțin 30 cm deasupra fundației de beton. Detalii despre variantele de podea pe care le oferim găsiți aici.

Guri de aerisire

Gura de aerisire pentru siloz cu fund conicGurile de aerisire de pe acoperiș au un rol foarte important în evacuarea aerului provenit de la ventilator, după ce acesta a tranzitat masa de produs. Dacă un siloz nu este dotat cu destule guri de aerisire elementele silozului (în special panourile de acoperiș) pot fi corodate foarte repede, din cauza condensului. În plus, dacă umezeala nu este evacuată rapid, produsul depozitat se poate strica chiar dacă se folosesc ventilatoare puternice.

Curățitor

Curatitor langa silozPleava, pământul, resturile de buruieni și resturile de semințe obstrucționează aerarea cerealelor. În plus, buruienile și semințele sparte sunt predispuse la stricare înaintea boabelor de cereale. Aceste particule și resturi se acumulează în zona centrală a silozului. Astfel, chiar dacă se folosesc ventilatoare mai puternice, zona centrală rămâne prost aerată.

Pentru a înlătura corpurile străine, produsul trebuie trecut printr-un sistem de aspirație și curățire.

Senzori de temperatură

Creșterea rapidă a temperaturii este primul semn al unor probleme (e.g., germinare, infestare) în masa de cereale. De aceea, temperatura trebuie urmărită permanent, în toate zonele silozului. Este important ca senzorii să fie distribuiți uniform în masa de produs, pentru a putea transmite informațiile la timp.

Dotare opțională

Arzător

Introducerea de aer cald în siloz scade puțin timpul de uscare și crește riscul ca cerealele din partea inferioară a silozului să fie supra-uscate. În plus, costul energiei consumate este mai mare. Totuși, un arzător permite uscarea în siloz în cazul unei temperaturi atmosferice mici.

Exhaustor electric

În afară de guri de aerisire, pe acoperiș pot fi montate exhaustoare electrice. Acestea pot fi folosite atunci când este nevoie de un debit de aer sporit ca în cazul perioadelor în care se face uscarea cerealelor direct în siloz.

Software pentru controlul aerării

Managementul procesului de uscare este un proces complex, necesitând personal bine instruit și o planificare riguroasă. Calitatea uscării poate fi mult îmbunătățită când se optează pentru controlul automat. MG Trade Engineering oferă o soluție completă de monitorizare a parametrilor cerealelor (i.e., temperatură, nivel CO2, umiditate), control al ventilatoarelor și arzătoarelor și urmărire a vremii. Această soluție permite reducerea semnificativă a consumului de curent electric, deoarece ventilatoarele sunt pornite și oprite în funcție de condițiile din interiorul silozului și cele atmosferice.

Sursa: http://www.omafra.gov.on.ca/english/engineer/facts/86-066.htm